Glaucomul si Moduri Naturale de a Diminua Presiunea Intraoculară

Glaucomul si Moduri Naturale de a Diminua Presiunea Intraoculară

glaucomulDacă ai fost diagnosticat cu glaucom sau cu presiune intraoculară crescută, să știi că nu ești singurul. Din păcate, glaucomul este una dintre cele mai des întâlnite afecțiuni la populația în vârstă.

Netratat, glaucomul poate duce la orbire; de fapt, este a doua cauză de orbire la nivel mondial.

De aceea, glaucomul este o afecțiune care trebuie luată foarte în serios deoarece poate avansa rapid, odată cu vârsta. Chiar dacă nu ai fost diagnosticat cu glaucom, ar trebui să te informezi despre această afecțiune dacă ești diabetic, ai boala în familie sau ai probleme de vedere mai vechi.

Nu-ți Asuma Riscuri când Vine Vorba de Vederea ta!

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, e normal să ne confruntăm cu anumite probleme de vedere. Însă mulți oameni nu își dau seama că problemele apărute nu sunt o consecință a îmbătrânirii.

Glaucomul poate trece neobservat în viața unor persoane doar pentru că multe dintre simptomele lui pot fi trecute cu vederea. Chiar și persoanele fără probleme de vedere ar trebui să meargă la controale regulate după vârsta de 40 de ani.

Asigură-te că îi spui medicului despre orice schimbare pe care o observi cu privire la vederea ta. Medicii te pot ajuta doar dacă le dai indicii, așa că menționează orice problemă apărută.

Totuși, există câteva măsuri pe care le poți lua pentru a preveni glaucomul sau pentru a-l ameliora, în cazul în care ai fost deja diagnosticat cu această afecțiune.

Ce Este Glaucomul?

Să începem cu începutul – ce anume cauzează glaucomul?

La fel cum putem avea tensiune arterială mare, exact așa putem avea și tensiune oculară mare. Glaucomul e de obicei cauzat de presiunea intraoculară crescută. Această presiune peste limita normală distruge nervul optic și produce simptomele specifice, cum ar fi pierderea vederii periferice.

Persoanele cele mai predispuse la glaucom sunt:

  • Cei peste 40 de ani – Pe măsură ce corpul nostru îmbătrânește, la fel se întâmplă și cu ochii; iar glaucomul este cel mai des diagnosticat la persoanele trecute de 40 de ani.
  • Cei care au cazuri în familie – La fel ca în cazul multor alte boli, dacă ai persoane care suferă de glaucom în familia ta sunt șanse mult mai mari ca și tu să dezvolți această boală la un moment dat.
  • Diabeticii
  • Persoanele cu miopie sau hipermetropie – Problemele de vedere existente îți pot slăbi ochii, făcându-i mai predispuși la dezvoltarea glaucomului după o anumită vârstă.

Un simptom foarte comun al glaucomului și care trece neobservat inițial este pierderea vederii periferice, lucru care poate fi periculos la volan. Vederea în ceață, vederea unor aureole în jurul obiectelor, durerile de cap sau de ochi sunt toate simptome care variază de la persoană la persoană.

Se recomandă să apelați întotdeauna la ajutor de specialitate dacă vă confruntați cu orice problemă de sănătate, iar înainte de a începe un alt tratament, vorbiți cu medicul oftalmolog.

Ce Poți să Faci cu privire la Glaucom?

Acum că știm din ce cauză apare glaucomul, e timpul să aflăm și ce anume putem face împotriva acestei boli. Chiar dacă unii din factorii de risc nu pot fi evitați, există câteva metode prin care se poate reduce presiunea intraoculară în mod natural. Aceste sugestii aparent simple pot face o mare diferență în felul în care îmbătrânesc ochii tăi.

Primul pas din lungul drum care îți stă înainte e să reduci nivelul de insulină din organismul tău. Insulina poate crește presiunea intraoculară, așa că e recomandat să eviți dulciurile și alimentele bogate în carbohidrați, cum ar fi sucurile, dulciurile sau pâinea. Această schimbare în alimentația ta zilnică va aduce un mare beneficiu nu doar vederii tale, ci și întregului organism. Nu se merită să renunți la câteva produse care îți plac de dragul vederii?

Exercițiile fizice sunt un alt factor benefic pentru reducerea presiunii intraoculare, de aceea ar fi o idee foarte bună să începi un program zilnic de câteva exerciții mai ușoare. Fă o plimbare, înoată câteva zeci de  minute sau dă o tură cu bicicleta, pentru că toate aceste activități îți vor ajuta atât ochii, cât și corpul.

Dacă nu ai timp sau nu ai unde să mergi la plimbare, folosește banda de alergat de la sală sau de la tine de acasă, dacă ai una. Plimbatul în aer liber rămâne cea mai bună soluție, dar cum nu e posibil în toate cazurile, trebuie să găsești întotdeauna o alternativă.

La fel cum încerci să reduci stresul pentru a scădea tensiunea arterială, la fel ar trebui să faci și pentru a scădea presiunea intraoculară, mai ales că nivelele mari de stres au legătură cu presiunea oculară crescută.

Medicii susțin că stresul este una din principalele probleme în orice loc de muncă. Iar oamenii încearcă să reducă stresul prin diverse metode – printre cele mai comune se numără exercițiile de respirație, yoga, plimbările sau chiar timpul petrecut cu familia. Așa că încearcă toate metodele și găsește-o pe cea care ți se potrivește cel mai bine.

Nu în ultimul rând, urmează o alimentație sănătoasă. Nutrienții precum vitamina A, C, E, acizii grași sau mineralele îți vor proteja nervul optic, care este esențial pentru vedere. Faptul că renunți la zahăr și carbohidrați este un lucru foarte bun, dar există câteva alimente care îți pot îmbunătăți capacitatea vizuală.

Multe dintre vitaminele și mineralele necesare corpului tău se află în alimentele esențiale pentru o dietă echilibrată. De exemplu, dietele bazate pe legumele cu frunze verzi sunt cele mai recomandate, datorită aportului de vitamine pe care îl aduc în alimentație.

Mulți dintre noi ne chinuim să urmăm o dietă echilibrată. Dacă programul tău zilnic este prea aglomerat pentru a-ți permite să ai o alimentație corectă sau dacă pur și simplu nu știi să prepari aceste mâncăruri sănătoase, cea mai bună soluție ar fi vitaminele pentru ochi, care asigură nutrienții necesari vederii tale.

Aceste schimbări minore ale stilului de viață te pot ajuta să reduci drastic presiunea intraoculară. Nu uita că atunci când ai grijă de corpul tău, după un anumit timp vei culege roadele. Multe dintre sfaturile date de noi sunt probabil asemănătoare cu recomandările medicului tău pentru o viață sănătoasă. Până la urmă, ochii sunt o parte a corpului, deci e normal ca lucrurile benefice corpului tău să fie benefice și ochilor tăi.

 

Recomandă acest articol mai departe dacă vrei să ajuți și pe alții cărora crezi că le-ar prinde bine aceste informații!

Imbunatatirea Vederii Natural Fara Ochelari

 

Recomandă mai departe
0 comments
Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial

Îți place acest articol? Recomandă-l te rog mai departe :)